Supă de salata – Bunicuța din Maramureș

Ai nevoie de echilibru în orice: când faci mâncare, în viață, la lucru, când te odihnești.
Nu dormi până te prostești, nu lucri până iți rupi oasele, nu râzi până te dor fălcile, nu plângi până nu mai poți. 
Și când faci mâncare, și cum iți administrezi totul în familie.
La țară se trăiește bine dacă ești un pic activ, până la urmă. Cât de cât, să-ți fie cămara plină pe iarnă. "Dacă n-ai cămară, n-ai comoară."

Și dacă vin pruncii, nepoții:
“- Buni s-o copt zmeura, s-o copt strugurașii?”
“- Du-te și vezi, du-te acolo!”
Și apoi am și strănepoți, așa mai mici.
Cum vin, acolo merg… Și apoi alea-s bune...

Salata are sezon. Este un proverb care zice: “Du-te măi că ți-o trecut vremea ca la salată.”

Eu am mâncat de copil la mama, acasă.
S-o făcut la noi în sat dintotdeauna, de când mă știu.
Și mama mea făcea. Aveam vaci cu lapte. O făceai cu smântână, bună rău!
E o mâncare foarte ușoară și gustoasă. Simți nevoia, după o iarnă încărcată în care se mămâncă varză acră, cartofi natur, cartofi în aburi, de o zeamă care să spele un pic.
Când oala fierbe pe foc, faci părgălașul (rântașul) cu câteva jumăruțe de clisă (slănină) afumată, pui un strop de făină, nu foarte multă, usturoi demicat (mărunțit), coade de usturoi (cozi de usturoi verde) acolo peste făina aia și imediat… apă rece pe rântaș. Că dacă pui caldă face cocoloașe.
Și ai pus sarea-n oală și salata aleasă, spălată... Într-o clipită numai o dată dacă se învârte în clocot îi gata. După aia adaugi smântâna, mai pui un pic de apă și-o trăcălești (amesteci) bine, o pui pe ea și acrești și sări după gust. Și îi gata.
Gustul trebuie să… nu știu cum să zic… să-l ai pe limbă. Să-l simți.
Atâta e toată opera la ciorba de salată.

“Lasă-l dracului necaz, că și-acasă mi-o rămas.”
“L-am lăsat pe talpă (prag) afară, dacă mă duc îl aflu (găsesc) iară”
“La cămară suretesc și le slobod când cutez”
(Strâng gândurile în mine și ți le zic când am ocazia)
“Așa zic oameni-n sat că io-i fi talpă (prag) la iad
d’apoi eu de ce să fiu că n-am omorât de viu”
"Am iubit ce mi-o plăcut și-alte rele n-am făcut.
Am iubit ce mi-o fost drag nu pot fi talpă la iad.”

Soțul meu a fost Ioanea Cătannii, așa-i zice toată lumea. Și eu eram Florița Ioanei Cătanii. După aceea, Florița Cătanii, după aceea Cătănoaie. Tot le-au scurtat… Ce tot Florița Ioanei... nu știu cum... Cătănoaie. Așa îmi zice!

Aceasta a fost povestea bunicii Cătănoaia.