Poale în brâu – Bunicuța din Bucovina

M-am născut în '39 iar în '40 a început războiul.
Tatăl meu a plecat când aveam un an. Când s-a întors m-a găsit de șase ani.
Jucării făceam din carpe, câte o păpușică, din rufe rele.
Nici acelea nu ni le lăsa bunica toate, să le luăm, pentru că punea petec la alte haine ca să le poată purta. Foarte greu a fost.
Nu știu ce vor și de ce sunt oamenii stresați în ziua de astazi, la cât de bine se trăiește acum.

Când eram acasă toți, dimineața, la ora nouă era târziu să îi chemi la masă.
Nu mâncam unul fără altul: "Vino mă, la mâncare că se răcește mămăliguța."
Mămăliga era, pâine mai puțină. 
Să-mi țină Dumnezeu mintea și puterea. Să mă bucur de nepoți și de cei doi strănepoți.
Mă sună și mi-s dragi când vin și trebuie să le fac și lor ceva. Asta e bucuria bunicilor.

Poale în brau am făcut din tinerețe.
Eu clocotesc laptele și opăresc două linguri de făină. Las să se răcească.
Între timp pregătesc drojdia să dospească. Și plămădesc.
Și iarăși las să mai dospească plămădeala aceea. Și apoi frământ.
Pun ouă, lapte, zahăr, ulei. Iarăși las la dospit.
Când se dospește și crește, umplu cu brânză, brânză cu ou și cu scorțișoară și cu zahăr.
Și pun mai apoi la copt.

Trebuie să te mulțumești cu ce ai, că te scoți dimineața și să dai un "Buna ziuaaa!"
Oamenii să fie veseli, dispuși să se ajute unul cu altul. Ai mai mult? Dă-i celui ce nu are.
Poate nu-l duce capul mai mult să aibă. Că atât l-a dus pe el mintea și atâta poate.
Ajută-l puțin. Nu-l îngropa mai tare.

Aceasta a fost povestea bunicii Veronica.